Cum pot lua firmele până la 10 milioane de lei cu dobândă zero: detaliile programului IMM Invest
Statul a promis ajutor pentru firmele afectate de pandemia de coronavirus. Și acum vine cu detaliile programului IMM Invest, destinat întreprinderilor mici și mijlocii din România.
Pe perioada pandemiei de coronavirus, multe firme se văd nevoite să treacă prin perioade dificile. Unele dintre ele sunt pe punctul de a se închide definitiv. Numai că statul le promite că le va ajuta să se relanseze economic. Astfel, vine cu programul IMM Invest, prin care IMM-urile pot lua credite bancare cu dobânzi suportate de stat o perioadă limitată de timp.
Iată care-s condițiile.
Ce e IMM Invest
Pentru a fi parte din program, întreprinderile mici și mijlocii trebui să se înscrie online într-o aplicație care va fi deschisă pe un portal dedicat, a anunțat Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM. Înscrierea se poate face din 17.04.2020, ora 10.00, când portalul imminvest.ro va deveni operațional.
În program sunt așteptate să se înscrie aproximativ 40.000 de IMM-uri, care pot alege credite de două tipuri: fie aleg să se împrumute pentru asigurarea lichidității, fie pentru investiții.
Pentru accesarea programului sunt câțiva pași simpli:
- IMM-ul intră în aplicația disponibilă pe portalul imminvest.ro
- Completează online datele de identificare, atașează declarația IMM în format PDF
- Solicită unul sau mai multe credite/ linii de credit
- Aplicația va genera automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuării înregistrării
- FNGCIMM emite acordul de principiu privind eligibilitatea în cadrul programului și un număr de înregistrare, după verificarea informațiilor furnizate de potențialul beneficiar
- FNGCIMM pune on line la dispoziția instituției de credit selectate, documentele înregistrate de IMM, precum și acordul de principiu privind eligibilitatea beneficiarului aplicant
- Instituția de credit analizează cererea de finanțare și adopta intern decizia de acordare a creditului de investiții/creditului liniei de credit, conform solicitării beneficiarului
- Instituţia de credit aprobă creditul și transmite F.N.G.C.I.M.M. solicitarea privind acordarea garanţiei de stat
Ce promite Guvernul
Guvernul susține că principalul avantaj este acela că există o garanție din partea statului, dar și că pentru toate categoriile de credite, dobânda și comisionul de garantare sunt suportate integral de la bugetul de stat, prin Ministerul Finanțelor.. Subventionarea totală a costurilor cu dobânzile și comisioanele se aplica de la data acordării creditului până la 31 martie 2021, cu posibilitate de prelungire.
Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat, respectiv perioada în care se selectează beneficiarii și se emit scrisori de garanție/acorduri de finanțare este limitată la data de 31 decembrie 2020, iar perioada în care se poate efectua plata grantului se întinde până la data de 31 martie 2021, inclusiv, cu posibilitatea prelungirii.
După perioada de expirare a granturilor de acoperire a dobânzilor și comisioanelor, IMM-urile (inclusiv microîntreprinderile) vor suporta dobânzi pentru creditele garantate de stat astfel:
- ROBOR la 3 luni plus o marjă fixă de 2,0% pe an pentru creditele de investiții
- ROBOR la 3 luni plus o marjă de 2,5% pe an pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru
- Marja nu va include comisionul de administrare, comisionul de risc precum și taxele aferente operațiunilor conexe activității de creditare cum ar fi taxe notariale, costurile legate de evaluare și înregistrarea garanțiilor
De precizat, însă, că există câteva domenii care nu se califică la schema de ajutor: aici e vorba de activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, activităţi de investigare şi protecţie.
Ce garanții oferă statul
Granturile cu care statul va suporta dobânzile bancare și comisioanele la creditele garantate nu vor depăși un plafon de 800.000 de euro pentru o singură firmă beneficiară. Bugetul total al schemei de ajutor de stat este de 781 milioane lei (161 milioane euro), iar plafonul maxim de garantare este de 15 miliarde lei, echivalentul în lei a 3,1 miliarde euro.
Valoarea maximă a creditelor/liniilor de credit pentru finanţarea capitalului de lucru este de 5 milioane de lei, iar pentru creditele de investiţii, valoarea maximă a finanţării este de 10 milioane de lei. De asemenea, creditele cumulate acordate unei companii se vor încadra în limita totală a 10 milioane de lei. Aceste credite vor fi garantate de stat în proporție de 80%.
Statul garantează 90% din credite/linii de credit pentru finanțarea capitalului de lucru care se încadrează în 500.000 de euro în cazul microîntreprinderilor și 1 milion de euro în cazul întreprinderilor mici.
Microîntreprinderile și întreprinderile mici vor putea însă completa linile de capital de lucru cu credite de investiții până la plafonul total de 10 milioane de lei, finanțări care vor fi, de asemenea, garantate de stat în proporție de 80%.